Analiza apă

analiza-apaAnaliza apei – conditii de prelevare și prelucrare

Analiza apei este un proces complex care necesită multă atenție și minuțiozitate. De aceea, analiza va fi efectuată de catre persoane cunoscătoare.

Fie că vreți să fiți siguri de apa care curge la robinetul casei dvs, fie că aveți nevoie ca apa să aibă anumiți parametri pentru o aplicație industrială, punctul de pornire este acelasi – să știți ce conține apa brută, pentru a o putea aduce la parametrii doriți.

Pentru aceasta, vă puteti adresa unor laboratoare autorizate sau Atlantic Aqua vine în sprijinul dvs, oferindu-vă informații reale despre calitatea apei dvs.

Atlantic Aqua realizează următoarele analize de apă:

  • pH;
  • conductivitate;
  • fier;
  • mangan;
  • duritate;
  • nitriți;
  • nitrați;
  • amoniu etc.

Trusele cu care firma noastră realizează analizele sunt certificate și au rată de eroare mică.

Buletinul de analiză al apei este esențial în întocmirea unei oferte pentru tratarea apei.

Prelevarea probei de apă este foarte importantă deoarece poate influența serios rezultatul analizei.

De aceea, venim în ajutorul dvs cu câteva informații în eventualitatea în care sunteți nevoiți să recoltați chiar dvs proba:

  • recoltatea probelor se face în flacoane de sticlă sau material plastic, prevăzute cu dop care se înfiletează sau capac care se închide ermetic;
  • Flaconul trebuie spălat bine, iar înaintea recoltării este indicat să fie clătit de 2-3 ori cu apa ce urmează a fi analizată;
  • Recipientul se umple cu apă până la refuz și se va evita formarea bulelor de aer;
  • În cazul în care urmează a fi recoltată proba de la robinet, se va curăța robinetul interior și exterior și se va lăsa apa să curgă 5 minute înainte de recoltare;
  • Dacă proba provine din rezervor – se recoltează de la punctul de iesire a apei din rezervor;
  • Pentru apa provenită din fântană, dacă există pompă se recoltează proba după ce apa a fost pompată timp de 20 minute. Dacă nu există pompă, proba se prelevează de la 10-30 cm sub oglinda apei;
  • În cazul apelor curgătoare – proba va fi luată din zona cu adâncimea cea mai mare;

Pentru apa stătătoare – este necesară prelevarea mai multor probe de apă de la adâncimi diferite.